Salvatorul meu (Chapter II)

Nu o sa uit niciodata inspiratia din acel moment si faptul ca nu l-am lasat sa ma dezgoleasca inainte sa-i arunc o replica. Mai tarziu mi-a marturisit ca, daca acel moment ar fi trecut si m-ar fi dezbracat, probabil ca as fi pierdut sansa pentru ca el si-ar fi pierdut interesul de a se interesa.

Insa n-a fost asa. „Semanati intr-un mod ciudat cu Scott Fitzgerald”. Evident ca omul nu are absolut nici in clin, nici in maneca vreo legatura cu fizicul scriitorului, insa, la acea ora de noapte si dupa atata lancezeala intelectuala, nu mai putea avea nimeni pretentii. Dupa bomba aruncata, am zambit cum numai eu stiu sa o fac. Tipul a parut nu numai intrigat la inceput (de neasteptata mea referinta bibliofila), dar si cam scandalizat de tupeul unei tarfe obscure. Apoi, realizand cu adevarat remarca pe care am facut-o a zambit din coltul buzelor, cu ochii sticlindu-i si a zis: “sa presupun ca intelectul nu se opreste aici…?” (pentru el totul era un joc… pentru mine era scaparea de la moarte)

Mirarea mea nici nu a mai avut curajul sa se arate, palpam in aer sansa care mi se oferea asa ca m-am aruncat asupra ei ca leoaica lui Stanescu: “Nu chiar… Francis Scott Key Fitzgerald, american, scriitor de romane si de povesti scurte; se axeaza pe epoca de jazz, asa cum el insusi a numit-o. Considerat extrem de mare si ca facand parte din Generatia Pierduta a anilor ‘20. Prieten bun cu Hemingway si fascinat de Hollywood (unde a si lucrat) si de societatea moderna; cea mai mare lucrare este…”

“Marele Gatsby. Mda, bine, prea usor… hai sa o luam altfel… Heidegger”. Inima a inceput sa-mi bata puternic; stiam ca la filosofie nu sunt la fel de buna ca la literatura, iar Salvatorul m-a surprins total; mi-l imaginasem un oarecare, un barbat de o calaie varsta mijlocie fara cultura vasta, care ma va intreba doar de monstri sacri. “Aaa… pai, filosof… al secolului 20, german…”

“Hm, asta stia oricine sa-ti zica, mustaci tipul, dandu-se jos de pe mine, vizibil interesat si intrigat de situatia cvasi-amuzanta de la acea ora tarzie. “Influentat de greci”, am continuat repede, “Aristotel in special, apoi de Dilthey, de Husserl si de Kierkegaard. Lucrarea sa monumentala este <Fiinta si timp> si inca ramane controversata relatia sa cu socialismul si in principal cu Hitler.” Cum am facut, cum n-am facut, cert este ca l-am convins de mintea mea stralucitoare. De atunci, nimic nu a mai fost la fel si mi-am putut sopti in minte: The sun also rises (cu, probabil, mai multa fericire de copil decat Hemingway). Personajul potrivit: Benjamin Linus, din Lost.

Salvatorul meu (Chapter I)

Este tipul de om care te poate ingheta la propriu cu privirea. Ochii lui au o nuanta ce depaseste toate posibilitatile umane scriitoricesti, de a fi descrisa. Este un om pe cat de banal la suprafata, pe atat de fascinant in interior. Cine are rabdarea si curiozitatea de a scrijeli si indeparta patina timpului, acea poleiala terna si invechita a fizicului lui banal, ce il face una cu restul lumii, va descoperi un om extraordinar din orice unghi ar fi privit (pana si G. Calinescu s-ar simti rusinat de cat de rudimentar a creat-o pe Otilia lui plurifatetata).

Am stat extrem de mult sa ma gandesc la cineva care ar putea sa-i semene in vreun fel, la fizic sau la caracter si dupa indelungi cautari si sapaturi infinite ale abisului numit world wide web, am descoperit personajul ce aduce cu Salvatorul meu (insa dezvaluirea lui, la sfarsitul povestii).

Trebuie precizat, inainte de toate, faptul ca, atat cat de des puteam si cand nu eram prea coplesita si zdrobita de viata mea de atunci, imi „puneam la incercare”, imi testam clientii pentru a intrevedea o crapatura in clientela mea mai putin decat suburbana si, astfel, pentru a exploata sansa si a iesi din lumea dickensiana in care imi duceam existenta jalnica. Ceea ce faceam era a deschide sau macar a arunca niste pastile vizand un subiect de discutie ceva mai elevat decat „da jos fusta” sau „nu-ti voi da atatia bani”. Da, stiu, acum, cand ma gandesc la aceasta strategie, pare de rasul lumii si al tuturor celorlalte curve ca mine, pare ceva complet rupt dintr-un film („Pretty woman”?) prost si dulceag. Insa pe atunci cine sa se gandeasca la rafinamentul sau eficienta metodei mele? Pur si simplu o aplicam aproape din instinct, din dorinta de a scapa.

L-am descoperit (sau mai bine zis, el m-a descoperit pe mine) total intamplator. Am crezut initial ca este exact ca toti ceilalti clienti ai mei, eventual mai putin burtos si mitocan. Insa, cand am parcat masina lui, in miez de noapte, la 3 dimineata, undeva printre blocuri si am inchis luminile, am simtit vagi furnicaturi deranjante in corp. Initial mi-a fost frica sa nu fie presentimentul unui viitor viol extrem de dur si care lasa urme. Apoi am realizat ca a fost vorba de premonitia viitorului meu mai putin sumbru. Ne-am mutat in spate, el foarte meticulos si tacut, concentrat, cu ochii albastri si transparenti ca sticla indreptati spre fermoarul fustei mele de blugi ultrauzata…

Cina cea de taina

M-a sunat, in sfarsit, X. I-au luat aproape doua saptamani sa faca acest gest de un eroism suprem si sublim; nu ma intereseaza de ce i-a luat asa de mult, de ce, dupa atata timp, totusi a vrut sa ma sune si de ce eu am acceptat desi nu am simtit vreo atractie fatala (sau macar modesta) pentru el.

Cert este ca m-a invitat in oras, la clasica si cliseica „cina romantica” ce presupune cocktail dress, machiaj cu tus, ruj care sa tina mult si parfum fluid ce trece peste masa care ne desparte. M-am simtit in acel moment ca o socialite tampitica, precum Carrie Bradshaw cand a fost invitata pentru prima oara in oras de Big. Nu am mai avut un „date” de ani si ani de zile (probabil ultimul a fost in timpul relatiei cu Sergiu, deci acum peste patru ani), iar ideea de a ma aranja pentru un barbat si nu pentru sex, ci pentru discutii lungi si priviri languroase, m-a excitat efectiv.

„Cred ca as putea trai toata viata cu un barbat impotent atata timp cat ma iubeste, ma asculta si ma intelege”, mi-am zis cautand exasperata si disperata o rochie acceptabila pentru aceasta ocazie. Am rugat-o pe Merope sa-mi stranga pagubele de pe campul de razboi si sa le puna in ordine.

Spre usurarea si fericirea mea, cina a fost una dintre cele mai banale posibile, dar atat de odihnitoare pentru mine, ca prostituata. Am vorbit despre mass-media, politica externa si pictura (se pare ca este singurul domeniu din arta care il intereseaza; se si pricepe, cat de cat), am mancat ecologic si am baut vin alb. A fost incredibil de revigorant, exact ca un elixir ce te purifica de toti demonii sexuali si perversi pe care ii ai in corp. Traiam fericire in stare pura: felix felicis (am aflat mai multe detalii decat am dorit despre Harry Potter de la Merope care, ca profesoara, e la curent cu ultimele nebunii ale tinerilor).

Nici nu mi-am dorit mai mult decat atat si i-am multumit pentru ocazia aceasta atat de relaxanta si tonifianta. X. a ramas un veritabil gentleman pana la sfarsit si nu a facut decat sa ma sarute in fata scarii, inainte de despartire. I-am promis ca il sun si asta vreau sa fac. Sunt mult prea fericita ca sa ma pot gandi ce va fi mai departe. Tot ce stiu este ca vreau sa-i simt parfumul (nu am idee ce este si nici nu doresc sa aflu) pentru totdeauna, si ca mi-ar placea sa amanam sexul cat de mult posibil: este totul atat de fermecator fara el. Viata imi apare in noi culori si mi-au disparut gandurile sumbre despre el ca impotent sau virgin. Acestea sunt, pur si simplu, beside the point.

Drugs’n’Roses

Pentru foarte mult timp am crezut ca cea mai trista amintire din viata mea s-ar lega de inceputul activitatii de prostituata, de momentul in care am acceptat prima oara bani pe sex. Insa de curand mi-am dat seama ca cea mai trista amintire se leaga de pestele meu. Despre cum m-a pescuit si m-a transformat intr-un monstru nu voi povesti acum, e prea mult de scris si de ingurgitat (chiar si pentru mine, care am trecut prin asta deja o data); insa doresc sa amintesc de momentele in care, pe langa faptul ca m-a transformat intr-o tarfa, m-a facut si o venerabila junkie; nu stiu prin ce miracol am reusit o dezintoxicare aproape benevola; cred ca mizeria interioara era deja atat de mare, incat paharul psihicului meu nu a mai suportat si acea ultima picatura pe care a varsat-o imediat.

Insa pana in acel moment, am foarte clar in cap un episod de pe vremea aceea: era una din acele zile ploioase, cele mai rele pentru o curva de centura; clientii sunt putini si nedoritori de sex cu o astfel de clima, asa ca esti nevoita sa accepti orice-ti pica-n mana. Momentul in care iti dai seama in ce te-ai bagat apare cand ajungi in apartament si vezi urmele de talpi imputite, pline de noroi, lasate pe gresie/ parchet/ ciment even.

Apoi esti fututa pana nu mai zici nici pas, obligata sa inghiti sperma altuia si sa dosesti repede suma de bani primita de frica sa nu se razgandeasca dragul de client. Incerci sa te bucuri de fosnitul bancnotelor si sa uiti cum ti-a strivit sanii intre palmele cu jeg sub unghii, sau cum ti-a tinut picioarele cu pielea tanara, intinsa, fina, in pozitie desfacuta, pana aproape de spagat, introducandu-si penisul, dupa ce, in prealabil, l-a frecat bine de clitoris indepartand orice urma de lubrifiere: dupa un astfel de moment, orice penetrare doare ca naiba (mai ales daca respectiva este stramta ca mine).

Dupa 3-4-5 astfel de clienti pici terminata in pat si vegetezi intr-o semi-coma, pana cand auzi cheia pestelui invartindu-se in broasca usii. Te ridici in capul oaselor si il vezi zambind cu dintii stricati, insa tinand in mana un buchet de 3 trandafiri un pic cam ofiliti. Dar gestul este atat de extraordinar si de plin de bunatate, incat uiti de tot si te bucuri. Se asaza pe pat, ti-i inmaneaza si pregateste doza zilnica (recomandata) de cocaina. Te invita sa tragi pe nas si il asculti hipnotizata de trandafiri, apoi simtind beatitudinea bolnava a drogului; la sfarsit, vezi ca prin ceata cum iti scoate usor din buzunar banii castigati cu mari sacrificii in acea zi: “imi trebuie ca sa platesc drogurile, nu?”

The solicitor

Clientii mei preferati sunt, de departe, avocatii. De altfel, cred ca jumatate din breasla lor vine la mine sau s-a bucurat macar o data de talentele mele (exagerand, evident!). In plus, probabil din cauza/ datorita meseriei lor (cum vreti), ajung cel mai repede in bratele unei prostituate; ei si cei din domeniul bancar. Poate ca imi plac si pentru ca nu exista decat doua tipuri de avocati: cei fara remuscari sau mustrari de constiinta, adevarati rechini, care sunt la fel de duri si autoritari in pat, ca si in sala de tribunal (si care pot avea curve inca din studentie); acestia in general fac foarte multi bani, dar fentand legea; si sunt si cei care intr-adevar si-au facut din lege un Dumnezeu si care fac orice pentru a o respecta, cu riscul de a renunta la cazuri profitabile (ei descopera mai tarziu aceste delicii vinovate, dar apoi nu te mai uita).

Si dat fiind ca tara noastra este cum este, mai multi avocati din prima specie se perinda prin asternuturi extra-conjugale. Cum mie imi plac barbatii mai duri si aventurosi in pat, care sa preia controlul, sunt incantata cand un avocat ma suna pentru programare. Iar cand mai apare si unul din cealalta breasla, ma rasfat cu o delicatesa; sunt blanzi si atenti, cu aer virgin. Avocatii sunt preferatii mei si pentru ca au mult mai multi bani decat majoritatea barbatilor (din nou, se intrec doar cu cei din domeniul economic), nefiind niciodata zgarciti cand vine vorba de mici atentii sau taxe in plus, pe masura serviciilor. Ei m-au invatat multe lucruri si m-au imbogatit. Chiar salvatorul meu (vezi “Shelf of shame”) era avocat.

Dupa o intrevedere cu un astfel de client ma simt indeajuns de tonica incat sa mai pot jongla cu inca 3-4 barbati; uneori, daca totul a decurs mult mai bine decat asteptat, accept si oferte de la tipi pe care in mod normal nu i-as lua (doar daca au cravata, evident). Sexul cu un avocat este memorabil si foarte divers: starile lor se schimba repede, in functie de ziua lor si de abordarea avuta in instanta. Mi-ar placea sa ma casatoresc cu un astfel de om.

Glam party

Am luat parte la o petrecere exclusivista si luxoasa, mult mai distinsa decat ma asteptam. De fapt, nu ma asteptam sa merg la asa ceva deloc, insa Signore Gio, cum face el intotdeauna (vezi postul “Un mec”), a reusit prin metodele lui de om de afaceri fara scrupule sa ma convinga. Desi nu fac asta in mod normal, pentru aceasta ocazie mi-a luat foarte mult timp sa-mi aleg o rochie din dressing pentru ca demult nu am mai fost la un astfel de cocktail-party.

In timp ce ma uitam in oglinda si il asteptam pe S. Gio, chiar am avut o mare placere sa ma vad aratand asa de bine, frumoasa si aranjata. Atmosfera de la petrecere era foarte placuta; am baut vermouth Martini, am ciugulit alune cu sare si pateuri calde cu branza; am vorbit despre Andy Warhol, Churchill si David Bowie cu unii invitati, cu altii am schimbat idei legate despre perspectiva lui Nietzsche asupra omului (comparandu-l cu viziunea grecilor antici).

Este incredibil cum isi dau seama oamenii care au de-a face cu prostituate cand apare una in incapere. Tinerii, viitorul imperiului parental, se uitau la mine ca la o femeie normala, imbracata bine in rochia Chloe si cu un par superb. Tatii lor, insa, imi zambeau pe furis, aratandu-si coltii de hiene infometate. Am incercat sa ma tin toata seara pe langa S. Gio (vizavi de care toti au ridicat sprancenele cand au vazut cu cine apare la brat).

In timp ce imi reumpleam paharul, am simtit mai mult decat vazut (lumina era foarte slaba), venind inspre mine un tanar; mi-a placut corpul bine facut, lucrat, figura frumusica si indrazneata. Era singurul fiu de la petrecere care s-a prins ce eram. Mi-a strecurat in mana cateva bancnote (erau lire, foarte rar primesc asa ceva) si mi-a zis sa ma duc dupa el peste 2 minute. Nu am zis nu unei oferte de sex rapid, cu un barbat “bine”.

Ma astepta intr-o cabina de W.C., foarte excitat si transpirat. M-a impins de umeri in jos pentru a ingenunchea (bine ca nu aveam dres) si si-a scos penisul scuturandu-l in fata mea demonstrativ. Imi impingea ritmat capul inspre bazinul lui, ramanand intr-o tacere totala, de maxima concentrare. Apoi m-a ridicat si m-a lipit de zid, intrand in mine si privindu-ma foarte adanc in ochi. Stingherita la inceput, abia mai tarziu un pic mi-am dat seama ca se uita prin mine, ca era prea atent la ceea ce facea pentru a ma vedea.

S-a desertat in mine gemand silentios, mai mult eliminand aerul decat scotand sunete. M-a impresionat asta, mi s-a parut un mod placut, nobil, subtil, de a trai un orgasm. Dupa ce a iesit din toaleta, m-am scotocit rapid in geanta plic si am inghitit direct, fara apa, anticonceptionalul pe care uitasem sa-l iau din cauza petrecerii.