Seara de poker (Chapter II)

M-am asezat zambind seducator (deja nu ma mai amagesc, stiu ca atunci cand sunt singura cu un barbat trec imediat pe profilul curva) si aprinzand tigara cat mai elegant si feminin cu putinta. Am inceput sa vorbim despre vrute si nevrute, eu deviand de la subiectul serviciul meu, el incercand sa afle cat mai multe despre mine. Dupa ce am stins tigarile, ne-am ridicat in acelasi timp si ne-am aplecat capetele peste balcon, privind in jos.

M-a luat imperceptibil de sold si m-a tras langa el; m-a sarutat intens, respirand adanc si oftand de placere. Eu am ramas total lucida, cu ochii deschisi, privind fata ce acum avea porii mult mariti si deschisi; ii simteam mustata aspra deasupra buzelor si mirosul de parfum scump dar dat cam mult.

Restul serii a decurs normal, am pierdut la poker, am mancat mai mult decat voiam, am ascultat muzica si m-am certat cu Vineri ca inca nu mi-a trimis niste poze. Lumea a inceput sa plece rand pe rand si am ramas singura cu X care parea stanjenit de aceasta situatie (dar nu stiu de ce). Otilia, la plecare, mi-a facut cu ochiul zambind complice si foarte multimita de sine; probabil ne vedea deja casatoriti, cu doi plozi si un catelus de talie mica.

Ne-am asezat pe canapeaua lunga, bej, din piele si am continuat discutia, eu asteptand ca el sa mai faca vreun gest, sa-mi mai dea un sarut. Nu a facut nimic din toate acestea, desi se vedea ca era foarte excitat numai privindu-ma, asa ca m-am apropiat periculos de mult de el si l-am ademenit cu saruturi foarte usoare pe gat. Il simteam cum tremura si cum se fereste sa-mi puna mana pe picior, pe pulpa, apoi si mai sus.

A plecat de la mine asa cum a venit: eu am ramas total mirata si perplexa, cu ganduri sumbre si sucite, de curva consumata (ori e impotent, ori e virgin), iar el mi-a luat numarul de telefon si e-mailul, zicand ca ar vrea sa ne mai vedem. Nu stiu daca a mintit sau nu.

Seara de poker (Chapter I)

Este clar! Prietenii mei vor sa ma cupleze. Au observat probabil ca nu am niciun iubit sau vreo alta companie masculina mai de lunga durata, asa ca si-au zis sa-mi faca un bine si sa umple apartamentul luxos, dar gol si rece, cu o prezenta ce ar trebui sa degaje afectiune de ambele parti.

Mi-am dat seama de noul status de „match-maker” al prietenilor mei atunci cand, aranjand intalnirea periodica pentru poker, Merope a devenit din ce in ce mai ingandurata, preocupata si evitanta. Parea stanjenita si nu prea avea chef sa vorbeasca si sa pregateasca acea intalnire. La insistentele mele a scapat cateva idei vagi, cum ca Otilia ar veni cu o prospatura, un tip foarte bine, dar care nu e chiar concubinul ei. De fapt, cica, Otilia este cu altcineva.

Totul a devenit clar cand au venit toti la mine, fiecare cu o veselie sugubeata pe fata si cu zambete pisichere care spuneau „nebuno!!!”. Otilia mi-a facut prezentarile cu X, un oarecare (nu mi-a spus nimic prezenta lui), mormaind ceva incert despre serviciul meu fictiv si foarte cetos. Fiind noua oameni, ne-am impartit in doua grupe de poker si am inceput obisnuitul ritual: carti, bani, glume proaste, porcoase si saratele, covrigei, bomboane.

Tipul m-a ochit toata seara, eu m-am purtat extrem de normal, doar aruncand din cand in cand priviri taiose, de otel, Otiliei si descumpanite lui Merope. Am intrat intr-o polemica destul de dura cu J. Knecht despre existentialismul in literatura: el era contrariat de viziunea „cerul este gol” a lui Sartre si de ideea actului liber a lui Gide; eu, din contra, incercam sa explic ca este vorba despre o viziune in arta si filosofie, si nu neaparat un stil de viata adoptat de acesti adepti (desi stiam ca lucrurile nu statusera chiar asa in acel inceput de secol).

Aceasta discutie l-a cam departat pe X, care s-a retras in balcon pentru o tigara de relaxare si de descretire a creierului prea simplu pentru a ingloba atatea noi informatii culturale intr-o jumatate de ora. Otilia, enervanta si pisaloaga, asa cum e ea uneori, m-a tot impins de la spate sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-am dat ochii peste cap si am insfacat o tigara, iesind dupa el in balconul cu masuta si scaune.

À suivre…

O femeie printre femei

Mi-am rapit si sacrificat cateva ore de munca serioasa, cinstita, pentru a-i face o mare placere dragei si bunei mele Merope: o zi intreaga petrecuta impreuna (nu conta unde). Dat fiind ca voiam sa facem asta inca in timp ce ea era in scoala, joia, cand e zi metodica (zi in care se presupune ca exista activitati extra-curriculare cu elevii), iar cum saptamana trecuta nu a avut nicio activitate programata (fiind vacanta, evident), mi-am sters de pe lista toti clientii de miercuri noapte si i-am zis sa vina sa doarma la mine.

Programul de joi a fost unul simplu: mic dejun pe la 9:30-10:00, o sesiune rapida de shopping (imi adora cardurile si haosul banilor), plimbare cu gura cascata prin Mall, o cafea, un pranz rapid si ieftin la KFC si apoi din nou acasa. De dupa-amiaza am stat la barfe cat cuprinde (“ai vazut-o pe Holly ce purta ieri?”; “am impresia ca J. Knecht o cam ia pe aratura…”; “crezi ca Fred si Otilia sunt amanti?”), apoi ne-am uitat la Mad Men (a devenit si ea dependenta de serial).

In oras fiind, ca doua doamne cochete si aranjate, o replica a ei m-a tras de ureche si m-a pus pe ganduri deprimante, nebuloase, incerte: “Uite, cand mergem asa prin Mall, ne plimbam, facem cumparaturi, esti doar o femeie printre femei… nu o…” dar nu a putut gasi un termen care sa nu-i para jignitor. Mi-am dat seama ca asa este si am privit in jurul meu altfel: femei mai tinere sau mai in varsta treceau cu privirea peste mine fara sa ma ia in seama, sau tocmai admirandu-ma pentru cum arat, dispretuindu-ma pentru ca sunt tanara si roscata.

A fost foarte interesant sa le privesc si eu cu ochii balaurului malefic deghizat intr-un print fermecator si chipes, surazand machiavelic la ideea ca nimeni nu stie ce curva notorie se ascunde in spatele chipului meu angelic. M-am intrebat oare cate dintre ele (mai ales cele la varsta de mijloc), au soti care cauta serviciile mele si chiar imi sunt clienti stabili, care dintre ele stiu ca partenerul lor le insala cu cineva (poate unele chiar stiu ca sunt eu; eu, o tipa roscata de care au aflat intamplator, sau chiar eu, cea din Mall, la care ele se uita chiar acum… Nu voi afla niciodata).

Parca o legatura secreta, o ita translucida si subtire ma lega de multe, multe femei; unele, poate, curve ca si mine, altele suferind de pe urma noastra; simteam cum in jurul meu se tese o matrice uriasa a putreziciunii si desertaciunii acestei lumi, in care legaturi necunoscute, dar puternice, (Liaisons dangereuses?) cauzeaza tristete si nefericire. Tot Mallul era o mare Panza de Paianjen (da, ca cea a Cellei Serghi).

A fost o experienta inedita.

Faceti cunostinta cu… (Chapter I)

Prietenii mei!

Otilia (nume inspirat dupa celebrul personaj cu care aceasta femeie seamana) este acel tip de femeie pe care nu o s-o vezi niciodata singura, dar nici casatorita nu va ajunge vreodata. Stie sa gaseasca cei mai bogati si chipesi barbati din lume, care s-o multumeasca doar sexual si financiar (nu are suflet). Bruneta, par scurt, tuns bob, Otilia este de o frumusete rapitoare, cu usoare accente mongoloide si, la fel cum se poate face placuta de unii, poate deveni si la fel de nesuferita si uracioasa cu altii.

Rebeca (seamana cu personajul lui Charlotte Brontë) este o blonda cu un par extrem de drept (niciodata n-a avut nevoie de placa), buze pline, dar austere, ochi scrutatori, corp foarte slab, dar cu o atitudine inteligenta. Este cel mai ironic si dispretuitor om din cate am intalnit; dintre toti, ea m-ar blama cel mai mult daca ar sti cu ce ma ocup, si ea este singura care intelege profunzimile si simbolurile unei carti a la Dostoievski sau Mann. Deloc gospodina, doar intelectuala, este totusi casatorita cu…

Fred (leit personajul camilpetrescian), un barbat foarte interesant, impresionant, care nu s-ar potrivi cu nimeni altcineva, decat cu Rebeca. Extrem de curtenitor, cu o inteligenta spumoasa, buna de discutii intelectualo-mondene (mai ales cu Otilia), Fred are o cariera de succes, nu-si doreste copii (aici s-a inteles perfect cu Rebeca) si isi umpe viata cu petreceri, prieteni, haine scumpe. Nu se stie sigur daca o insala pe sotia lui, insa nimic nu este exclus, sexual vorbind este mult mai salbatic decat ea. Toate femeile sunt fascinate de el.

Opusul lui este J. Knecht care imi aminteste atat de mult de personajul lui Hesse incat ma sperie uneori. De o seriozitate crunta, opusa tipului flecar à la Fred, J. Knecht este cel mai distins intelectual pe care l-am intalnit si partenerul de discutie perfect pentru Rebeca. Are in spate enorm de multi ani de studiu si nu exista subiect in care sa nu stie cate ceva. Nu l-am vazut niciodata cu vreo femeie, nu cred ca a avut vreo relatie, este total casatorit cu munca sa, pe care o adora.

Mai este ceva de scris si acum trebuie sa ma pregatesc pentru inca o runda de sex platit. Pe mai tarziu.