Sex pe paine

Pe masura ce Romania se afunda in drama crizei economice, pe atat industria de lux prospera. In industria de lux intru si eu si prestatiile mele; oamenii de afaceri de la noi, desi asigurati pe termen lung chiar si in nefericitul caz al unui faliment al tarii, sunt din ce in ce mai stresati si mai ridati si gasesc ca una dintre putinele destinderi este sexul liber de orice obligatie (exact pe dos fata de vietile lor profesionale sau familiale).

Am fost literalmente pusa la perete de unul dintre clienti de cum am intrat pe usa, scapand geanta din mana. Mi-a imobilizat mainile impingandu-si penisul sculat in bazinul meu si gemand bariton. Am luat parte la un intreg rit sexual: intai in picioare, apoi, intr-o pozitie foarte incomoda si care impiedica placerea la cel mai intalt nivel, pe fotoliul stramt, cu brate inalte, voluminoase, apoi eu peste, pe pat, urmand el deasupra, tot pe pat.

Acest client este printre putinii care chiar cer sa faca ei sex oral in timpul sedintei. Este un fetis al lui de demult, de cand o pustoaica adolescenta l-a traumatizat pe viata, cand el era mic, dezbracandu-se total in fata lui, etalandu-si clitorisul mult mai dezvoltat decat labiile si frecandu-se insistent la el, gemand ca o incepatoare. De atunci, mereu ma „linge”, soptind vorbe precum „cat de catifelat”, „ce-mi place sa ti-o mananc”, „iti place cum te excita limba mea?”. Presupun ca daca as prezenta un squirt, ar fi in al noualea Paradis dantesc. In schimb nu-l impresioneaza deloc sanii si niciodata nu a pus mana pe ei, doar ii priveste usor timid.

In asemenea momente ma uimesc gandurile care-mi trec prin cap; acestea se impart in doua categorii: cele legate de munca pe care o desfasor, fiind mereu macar pe jumatate atenta la ceea ce fac si la reactiile (adecvate) pe care trebuie sa le am: un geamat, un „e bine?”, schimbari neasteptate de pozitii sau de conducere/dominare etc. A doua categorie de ganduri se indreapta spre restul vietii mele; desi nu apar chestii cliseice precum „sa nu uit intretinerea”, uneori se intampla sa fredonez obsesiv o melodie care mi-a ramas in minte sau sa-mi imaginez cum ar iesi scena in care ma aflu daca totul ar fi un film; imi imaginez o melodie dramatica, replici siropoase si deprimante si o actrita cu o figura trista si jalnica.

Gandurile mele sunt dintre cele mai diverse si de foarte multe ori se opresc la rubrica meteo (daca mi-as carta creierul, sunt sigura ca o portiune mare a pie-chart-lui meu ar fi dedicata meteo-lui si s-ar numi „bucuria meteo”). Este o placere sa ma uit la meteo: imi da impresia ca totul este nou, ca orice se poate intampla. Ziua de maine este plina de posibilitati: poate ploua sau ninge, poate fi soare sau ceata, burnita sau canicula, minusuri sau vant, orice este posibil. Si imi pare ca in orice viitoare zi, privind meteo, ma pot renaste si eu, noua, proaspata, gata sa o iau de la capat si sa nu mai fac greselile din trecut. Exact cum face clima mereu si mereu. O invidiez profund!

Seara de poker (Chapter II)

M-am asezat zambind seducator (deja nu ma mai amagesc, stiu ca atunci cand sunt singura cu un barbat trec imediat pe profilul curva) si aprinzand tigara cat mai elegant si feminin cu putinta. Am inceput sa vorbim despre vrute si nevrute, eu deviand de la subiectul serviciul meu, el incercand sa afle cat mai multe despre mine. Dupa ce am stins tigarile, ne-am ridicat in acelasi timp si ne-am aplecat capetele peste balcon, privind in jos.

M-a luat imperceptibil de sold si m-a tras langa el; m-a sarutat intens, respirand adanc si oftand de placere. Eu am ramas total lucida, cu ochii deschisi, privind fata ce acum avea porii mult mariti si deschisi; ii simteam mustata aspra deasupra buzelor si mirosul de parfum scump dar dat cam mult.

Restul serii a decurs normal, am pierdut la poker, am mancat mai mult decat voiam, am ascultat muzica si m-am certat cu Vineri ca inca nu mi-a trimis niste poze. Lumea a inceput sa plece rand pe rand si am ramas singura cu X care parea stanjenit de aceasta situatie (dar nu stiu de ce). Otilia, la plecare, mi-a facut cu ochiul zambind complice si foarte multimita de sine; probabil ne vedea deja casatoriti, cu doi plozi si un catelus de talie mica.

Ne-am asezat pe canapeaua lunga, bej, din piele si am continuat discutia, eu asteptand ca el sa mai faca vreun gest, sa-mi mai dea un sarut. Nu a facut nimic din toate acestea, desi se vedea ca era foarte excitat numai privindu-ma, asa ca m-am apropiat periculos de mult de el si l-am ademenit cu saruturi foarte usoare pe gat. Il simteam cum tremura si cum se fereste sa-mi puna mana pe picior, pe pulpa, apoi si mai sus.

A plecat de la mine asa cum a venit: eu am ramas total mirata si perplexa, cu ganduri sumbre si sucite, de curva consumata (ori e impotent, ori e virgin), iar el mi-a luat numarul de telefon si e-mailul, zicand ca ar vrea sa ne mai vedem. Nu stiu daca a mintit sau nu.

Sex la Balul de Absolvire (Chapter II)

Mi-a deschis discret fermoarul de la spate, atat cat sa traga usor rochia in jos si sa-mi dezgoleasca sanii imbujorati, cu sfarcurile tari; niciodata, dupa aceea, nici chiar cu Sergiu, nu m-am excitat mai tare ca in acel moment cand mi-a sarutat pieptul, ridicand mana aspra din ce in ce mai mult pe picior, pe sub rochia firava, lila. Si-a departat fata de a mea, ranjind victorios (abia acum, dupa 8 ani, inteleg ce gandea) si mi-a soptit: “Vrei s-o facem, nu?”

Ca raspuns mi-am lipit buzele de ale lui si m-am repezit, flamanda, la pantalonii lui, deschizandu-i. Am inceput sa gem, excitata, cand m-a prins de fund si m-a ridicat, lipindu-ma bine de perete. In acel moment nu mai conta decat penisul lui erect si caldura care mi se urca in corp dinspre vagin. Mi-am incolacit picioarele in jurul feselor lui, in timp ce el mi-a smuls chilotii negri, uzi.

A cautat cu penisul vaginul meu, frecandu-l un pic de clitoris; apoi m-a penetrat, el, primul barbat din viata mea; nu m-a durut absolut deloc, in schimb am simtit acea placere surda, adanca, undeva in cele mai profunde tesuturi; mi-o tragea respirand greu, in timp ce eu gemeam din ce in ce mai tare, tinandu-ma de umerii lui si impungandu-l cu tocurile cui. Sanii imi tresaltau, iar rochia aceea curata, gingasa, asa cum fusesem si eu pana atunci, flutura usoara in jurul meu, ca amintirea unei vieti trecute ce se pierdea in negura timpului. Eu eram acea rochie usoara care se injosea si se preta la un asemenea gest.

Insa atunci nu ma gandeam la asta, eram atat de excitata, incat as fi putut lua parte la orice orgie, oricat de inimaginabila. Ritmul amorului nostru se intetea si aproape de climax m-a tras de par strigand, in soapta, triumfator, “DA!”. Tot ceea ce-si dorise in cei patru ani de liceu, primea in sfarsit, incoronandu-si cei mai frumosi ani. Eram carpa lui, eram tarfa lui, care i se oferise lui pe tava, desi avea un iubit pe care il iubea enorm.