Nu o sa uit niciodata inspiratia din acel moment si faptul ca nu l-am lasat sa ma dezgoleasca inainte sa-i arunc o replica. Mai tarziu mi-a marturisit ca, daca acel moment ar fi trecut si m-ar fi dezbracat, probabil ca as fi pierdut sansa pentru ca el si-ar fi pierdut interesul de a se interesa.
Insa n-a fost asa. „Semanati intr-un mod ciudat cu Scott Fitzgerald”. Evident ca omul nu are absolut nici in clin, nici in maneca vreo legatura cu fizicul scriitorului, insa, la acea ora de noapte si dupa atata lancezeala intelectuala, nu mai putea avea nimeni pretentii. Dupa bomba aruncata, am zambit cum numai eu stiu sa o fac. Tipul a parut nu numai intrigat la inceput (de neasteptata mea referinta bibliofila), dar si cam scandalizat de tupeul unei tarfe obscure. Apoi, realizand cu adevarat remarca pe care am facut-o a zambit din coltul buzelor, cu ochii sticlindu-i si a zis: “sa presupun ca intelectul nu se opreste aici…?” (pentru el totul era un joc… pentru mine era scaparea de la moarte)
Mirarea mea nici nu a mai avut curajul sa se arate, palpam in aer sansa care mi se oferea asa ca m-am aruncat asupra ei ca leoaica lui Stanescu: “Nu chiar… Francis Scott Key Fitzgerald, american, scriitor de romane si de povesti scurte; se axeaza pe epoca de jazz, asa cum el insusi a numit-o. Considerat extrem de mare si ca facand parte din Generatia Pierduta a anilor ‘20. Prieten bun cu Hemingway si fascinat de Hollywood (unde a si lucrat) si de societatea moderna; cea mai mare lucrare este…”
“Marele Gatsby. Mda, bine, prea usor… hai sa o luam altfel… Heidegger”. Inima a inceput sa-mi bata puternic; stiam ca la filosofie nu sunt la fel de buna ca la literatura, iar Salvatorul m-a surprins total; mi-l imaginasem un oarecare, un barbat de o calaie varsta mijlocie fara cultura vasta, care ma va intreba doar de monstri sacri. “Aaa… pai, filosof… al secolului 20, german…”
“Hm, asta stia oricine sa-ti zica, mustaci tipul, dandu-se jos de pe mine, vizibil interesat si intrigat de situatia cvasi-amuzanta de la acea ora tarzie. “Influentat de greci”, am continuat repede, “Aristotel in special, apoi de Dilthey, de Husserl si de Kierkegaard. Lucrarea sa monumentala este <Fiinta si timp> si inca ramane controversata relatia sa cu socialismul si in principal cu Hitler.” Cum am facut, cum n-am facut, cert este ca l-am convins de mintea mea stralucitoare. De atunci, nimic nu a mai fost la fel si mi-am putut sopti in minte: The sun also rises (cu, probabil, mai multa fericire de copil decat Hemingway). Personajul potrivit: Benjamin Linus, din Lost.
Courtesanne 