Sex pe paine

Pe masura ce Romania se afunda in drama crizei economice, pe atat industria de lux prospera. In industria de lux intru si eu si prestatiile mele; oamenii de afaceri de la noi, desi asigurati pe termen lung chiar si in nefericitul caz al unui faliment al tarii, sunt din ce in ce mai stresati si mai ridati si gasesc ca una dintre putinele destinderi este sexul liber de orice obligatie (exact pe dos fata de vietile lor profesionale sau familiale).

Am fost literalmente pusa la perete de unul dintre clienti de cum am intrat pe usa, scapand geanta din mana. Mi-a imobilizat mainile impingandu-si penisul sculat in bazinul meu si gemand bariton. Am luat parte la un intreg rit sexual: intai in picioare, apoi, intr-o pozitie foarte incomoda si care impiedica placerea la cel mai intalt nivel, pe fotoliul stramt, cu brate inalte, voluminoase, apoi eu peste, pe pat, urmand el deasupra, tot pe pat.

Acest client este printre putinii care chiar cer sa faca ei sex oral in timpul sedintei. Este un fetis al lui de demult, de cand o pustoaica adolescenta l-a traumatizat pe viata, cand el era mic, dezbracandu-se total in fata lui, etalandu-si clitorisul mult mai dezvoltat decat labiile si frecandu-se insistent la el, gemand ca o incepatoare. De atunci, mereu ma „linge”, soptind vorbe precum „cat de catifelat”, „ce-mi place sa ti-o mananc”, „iti place cum te excita limba mea?”. Presupun ca daca as prezenta un squirt, ar fi in al noualea Paradis dantesc. In schimb nu-l impresioneaza deloc sanii si niciodata nu a pus mana pe ei, doar ii priveste usor timid.

In asemenea momente ma uimesc gandurile care-mi trec prin cap; acestea se impart in doua categorii: cele legate de munca pe care o desfasor, fiind mereu macar pe jumatate atenta la ceea ce fac si la reactiile (adecvate) pe care trebuie sa le am: un geamat, un „e bine?”, schimbari neasteptate de pozitii sau de conducere/dominare etc. A doua categorie de ganduri se indreapta spre restul vietii mele; desi nu apar chestii cliseice precum „sa nu uit intretinerea”, uneori se intampla sa fredonez obsesiv o melodie care mi-a ramas in minte sau sa-mi imaginez cum ar iesi scena in care ma aflu daca totul ar fi un film; imi imaginez o melodie dramatica, replici siropoase si deprimante si o actrita cu o figura trista si jalnica.

Gandurile mele sunt dintre cele mai diverse si de foarte multe ori se opresc la rubrica meteo (daca mi-as carta creierul, sunt sigura ca o portiune mare a pie-chart-lui meu ar fi dedicata meteo-lui si s-ar numi „bucuria meteo”). Este o placere sa ma uit la meteo: imi da impresia ca totul este nou, ca orice se poate intampla. Ziua de maine este plina de posibilitati: poate ploua sau ninge, poate fi soare sau ceata, burnita sau canicula, minusuri sau vant, orice este posibil. Si imi pare ca in orice viitoare zi, privind meteo, ma pot renaste si eu, noua, proaspata, gata sa o iau de la capat si sa nu mai fac greselile din trecut. Exact cum face clima mereu si mereu. O invidiez profund!

Seara de poker (Chapter I)

Este clar! Prietenii mei vor sa ma cupleze. Au observat probabil ca nu am niciun iubit sau vreo alta companie masculina mai de lunga durata, asa ca si-au zis sa-mi faca un bine si sa umple apartamentul luxos, dar gol si rece, cu o prezenta ce ar trebui sa degaje afectiune de ambele parti.

Mi-am dat seama de noul status de „match-maker” al prietenilor mei atunci cand, aranjand intalnirea periodica pentru poker, Merope a devenit din ce in ce mai ingandurata, preocupata si evitanta. Parea stanjenita si nu prea avea chef sa vorbeasca si sa pregateasca acea intalnire. La insistentele mele a scapat cateva idei vagi, cum ca Otilia ar veni cu o prospatura, un tip foarte bine, dar care nu e chiar concubinul ei. De fapt, cica, Otilia este cu altcineva.

Totul a devenit clar cand au venit toti la mine, fiecare cu o veselie sugubeata pe fata si cu zambete pisichere care spuneau „nebuno!!!”. Otilia mi-a facut prezentarile cu X, un oarecare (nu mi-a spus nimic prezenta lui), mormaind ceva incert despre serviciul meu fictiv si foarte cetos. Fiind noua oameni, ne-am impartit in doua grupe de poker si am inceput obisnuitul ritual: carti, bani, glume proaste, porcoase si saratele, covrigei, bomboane.

Tipul m-a ochit toata seara, eu m-am purtat extrem de normal, doar aruncand din cand in cand priviri taiose, de otel, Otiliei si descumpanite lui Merope. Am intrat intr-o polemica destul de dura cu J. Knecht despre existentialismul in literatura: el era contrariat de viziunea „cerul este gol” a lui Sartre si de ideea actului liber a lui Gide; eu, din contra, incercam sa explic ca este vorba despre o viziune in arta si filosofie, si nu neaparat un stil de viata adoptat de acesti adepti (desi stiam ca lucrurile nu statusera chiar asa in acel inceput de secol).

Aceasta discutie l-a cam departat pe X, care s-a retras in balcon pentru o tigara de relaxare si de descretire a creierului prea simplu pentru a ingloba atatea noi informatii culturale intr-o jumatate de ora. Otilia, enervanta si pisaloaga, asa cum e ea uneori, m-a tot impins de la spate sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-am dat ochii peste cap si am insfacat o tigara, iesind dupa el in balconul cu masuta si scaune.

À suivre…

A night to remember

Mi-am petrecut doua seri la rand (vineri si sambata) practic nemuncind, dar totusi primind bani (si ceva mai multi decat fac de obicei). Mi s-a oferit un mini-contract de dansatoare la bara (cica) timp de doua seri pentru o petrecere exclusivista, numai a barbatilor cu multi bani si fantezii erotice. Tariful a fost evident mai mare si mi-a convenit pentru ca, in afara de dans si de permisiunea catorva maini de a ma atinge pe coapse, totul era clean.

Mi s-a impus o uniforma (extrem de sexy si scumpa, de altfel) si mi-au dat unda verde. Se pare ca S. Gio a devenit noul meu danna pentru ca am aflat apoi ca el a facut sa intru si eu acolo (desi n-am valente de animatoare). Mancarea servita a fost delicioasa: salata de ton, bruschete, carpaccio de bresaola, scoici gratinate la cuptor, somon in cognac, mascarpone cu sos de pere. La desert s-au servit o multitudine de tarte, biscuiti, fursecuri, briose, brownies etc., cu toate aromele posibile: de la clasica ciocolata pana la ghimbir si miere cu lamaie.

Insa 80% din timp am dansat lasciv la bara in lumina obscura care imi acoperea ochii si fardul foarte negru; colegele mele de breasla erau profesioniste si neasteptat de dragute si amabile (m-au invatat cateva trucuri). Am fost nevoita sa fac cateva lap-dance-uri inchizand delicat ochii cand burtosii in Dolce imi masau incet coapsele, fundul. Unul dintre ei s-a simtit mai indraznet si mi-a strecurat un mic bacsis intre sani, sarutandu-i discret. Mi-a placut gestul subtil si i-am dat numarul de telefon soptindu-i in ureche meseria si serviciile pe care le ofer.

Partea mai neplacuta a fost in a doua seara cand unul din ei s-a imbatat (cu lichior de oua, inchipuiti-va) si a devenit usor agresiv. M-a chemat in poala lui si l-am simtit deja excitat (lucru ce nu prea se intampla doar de la asa ceva, barbatii stilati, cu experienta, se abtin cu mult bungust); l-am prins de gat, miscandu-ma ritmic in poala lui si din cand in cand mangaindu-ma. A devenit dubios cand nu m-a mai lasat sa plec, strangandu-ma tare de incheietura subtire. L-am atentionat, dar a continuat sa ma traga si mai mult spre el, frecandu-ma de penisul lui si pipaindu-ma fortat. Cand a incercat sa bage ca badaranul mana in corset, i-am tras o palma inmanusata in dantela si am strigat “lasa-ma”. A inceput sa ma injure “tarfa ordinara, sa-ti moara familia aia a ta, de spurcata ce esti” si a incercat sa ma imbranceasca pe jos, dar nu a reusit, deja ma ridicasem. A fost dat afara si restul serii a decurs splendid, S. Gio trimitandu-mi bisous-bisous la sfarsit in semn de apreciere.

Quick post

Am un week-end foarte ocupat si cu lucruri neasteptate; voi reveni maine cu „povestea”.
Ca raspuns pentru Adina: nu mi-a luat trei luni sa ajung in „superbul meu apartament luxos”; de fapt mi-a luat 4 ani. Iar totul a devenit mai bine printr-un noroc chior (am poment deja de „salvatorul” meu).
Nu oblig pe nimeni sa-mi citeasca blogul si nu trebuie cautate „discrepante” in firul narativ de parca totul ar fi o fictiune de proasta calitate (desi poate sa nu fie tocmai telenovela perfecta).

No Lady Marmalade

Ascultand muzica la Winamp in timp ce-mi pregateam o omleta, am auzit intr-un interval de timp relativ scurt (dat fiind ca am aprox. 3000 de melodii in playlist), de 3 ori la rand, melodia Lady Marmalade. Apoi, curioasa, am revazut clipul filmat in 2001 (pe vremea cand ascultam muzica asa cum acum fac sex) si m-a contrariat viziunea total neverosimila si eufemistica legata de curve. Poate unii nu au idee si poate altii cred ca este similar cu ce vad pe ecran, insa viata de tarfa, mai ales acel tip de tarfa care este prezentat in clip, nu arata nici pe departe atat de glamorous si glittery.

In primul rand, nimeni, niciodata, nici chiar eu, nu s-ar imbraca astfel pentru a atrage clienti si a le oferi sex pe bani. Toata acea opulenta de texturi, culori si accesorii este ireala: 1. costul pentru o vestimentatie ca cea de acolo este exorbitant; 2. nu e deloc comod sa porti cercei-candelabru in timpul felatiei cu viteza sporita. Nicio curva nu poarta pene in cap, manusi de dantela si, peste, inel Manoush cu piatra intimidanta, asa cum are Mya.

In al doilea rand, nicio curva nu-si permite asemenea machiaj sau coafura. Multitudinea de gene false, nuante in degrade pe ochi, manichiura cu model sau cu perle lipite sau blush translucid sunt doar niste vise utopice pe care o tarfa le are, dar pe care aproape niciodata nu le atinge. Tot ce-si poate permite cu adevarat o astfel de femeie este un ruj rosu (nici vorba de creion contur), deseori spalacit si luat cu limba, si un fard pulbere negru, intins si curs. Daca este mai “instarita”, aplica si un strat subtire de mascara.

In al treilea rand, decorul in care ele lucreaza nu presupune aproape niciodata pat cu baldachin si voal roz-bombon sau portocaliu-piersicuta cu franjuri jucausi, perne rosii, moi, din satin si asternuturi luxuriante care matura gingas si lasciv parchetul proaspat lacuit. In viata adevarata, curva presteaza intr-un apartament mizer, cu calorifer desprins din perete, gauri in tapet si parchet scartaitor. Si, de asemenea, nu au servitoare care sa le machieze sau sa le aduca lanturi scumpe de la admiratori secreti.

In ultimul rand, curvele niciodata NU: au parul roz, ca little miss Pink, au asemenea volum capilar precum Christinica A. si nici nu sunt masculine ca Lil’Kim (“Lil’Kim, fii barbata!”).

Nu vreau sa par dura sau anti-comerciala, stiu ca e normal sa se prezinte asa un clip pentru public, insa este oarecum vexant sa stii ce face si in ce lume traieste o biata tarfa si apoi sa vezi asemenea opulenta. Nu este deloc asa. Nu ar fi rau sa vina cineva cu varianta adevarata: femei planse si maltratate, fara niciun viitor. Recunosc insa ca singurul element intr-adevar verosimil in acel clip este aparitia si tipologia lui Missy Elliot care, intr-adevar, ar face un P.I.M.P. bestial.

Dat fiind ca nu am „voie” sa postez niciun fel de clip din cauza copywrightului (si am incercat vreo 4 vairante diferite), o sa pun linkul de la contul oficial Vevo, pentru cei care doresc sa vizioneze:

http://www.youtube.com/watch?v=RQa7SvVCdZk&feature=fvw

Micile obsesii

Din magica si norocoasa noapte in care am scapat de pestele meu si m-am mutat intr-o garsoniera partial mizera dar care avea o chirie nemaipomenit de mica, pe scoarta mea cerebrala, cu materie cenusie, mi s-au imprimat cateva obsesii de care nu cred ca voi mai scapa vreodata.

Astfel am ajuns, in scurt timp (trei luni) de la acea garsoniera in luxosul apartament cu patru camere pe care l-am decorat in cel mai sublim si extravagant-ca-pret mod (ingloband toate obsesiile). Mi-am luat pat de doua persoane cu lenjerie standard neagra, din matase (e o culoare neasteptat de relaxanta); am draperii visinii si grele, dar am si perdele usoare si rozalii. Am pus peste tot spoturi sau mici veioze pentru intimitate si ambient. Parchetul e bej cu nuante vagi de roz, iar camera de studiu e numai cu lemn. Totul este in stil minimal, asa cum imi place si nu suport sa nu am macar doua vaze cu flori in sufragerie. Am ales tapet pentru pereti pentru ca au modele: totul este pastelat, minus baile care sunt in culori tari de albastru. In baia mea mi-am luat unul din lucrurile la care am visat atata: cada patrata, pe colt. Fiind un apartament mare, am largit balconul, micsorand dormitorul, astfel incat sa pot iesi la aer liber si din camera mea, nu numai din living, si l-am mobilat ca o veritabila terasa.

A doua baie e de oaspeti, dar are tot ce-i trebuie, inclusiv cabina de dus. Mi-am rezervat si un loc pe care sa-l transform in dressing si regret doar ca n-a putut fi chiar langa dormitor (nu mai exista loc). Am peste tot oglinzi pentru ca, desi pare ciudat, imi place sa ma admir in ele si sa vad ca desi viata a fost dura cu mine, inca am ramas frumoasa si apetisanta.

Iar a patra camera, dupa indelungi gandiri, a materializat cea mai mare obsesie a mea. Am transformat-o in camera viitorului meu copil, mobiland-o partial in culori neutre (nu stiu ce sex va fi…). Da, tuturor li s-a parut foarte macabru si bizar, insa nimeni nu e nevoit sa o vada. Dar eu vreau sa stiu ca este acolo si zilnic ma duc sa o vad si sa mangai patutul, dulapiorul, micul birou; le curat deseori si plang frecvent acolo.

Stiu ca poate parea o speranta total desarta, insa inca sper ca la un moment dat ma voi aseza la casa mea si voi avea un copil absolut superb si bun cu mine, dar care nu va sti niciodata ce am fost candva. Pana atunci, insa, prietenii imi adora casa (am bagat un car de bani in ea) si mereu, intr-un fel sau altul, devin gazda lungilor partide de poker.

Rapita

S. Gio m-a rapit astazi, 29.octombrie.2010, ora 18:00, fara macar sa ma anunte cu mai mult de 15 minute inainte (ca sa apuc sa-mi fac un mic bagaj) si m-a dus rapid-rapid in Sibiu, la casa “de vacanta” pe care o are acolo. Ma asteapta, dupa spusele lui, un week-end scaldat in sex (de orice fel, in orice pozitie doreste el, dar totul distins), lux de 7&½ stele, bani destui pentru deranj si, cel mai inedit, vizionarea unui serial “sublim”, care ma va unge pe sufletul de curva trista si singura.

Donc, “je m’en vais/ Au vent mauvais/ Qui m’emporte/ Deçà, delà,/ Pareil à la/ Feuille morte.”, precum spune simbolistul Verlaine.