Wish list pentru Mosul

Am trecut printr-o experienta traumatizanta si care, mai mult decat orice, m-a speriat la culme pentru ca am simtit cum ma rup in doua bucati bune de nimic; parca traiam o cadere continua intr-un neant plin de intuneric ce ma violenta. Am incercat toate metodele eficiente (unele infailibile) pe care le aplic in astfel de momente de deprimanta pierdere, insa nimic nu a mers.

Si atunci m-am hotarat sa scriu pe o foaie (pe calculator) de ce sunt asa trista si ce ar trebui sa se intample ca eu sa fiu mai fericita si mai multumita cu viata mea. Niciun moment nu m-am axat pe ideea de a iesi din ciuleandra meseriei de curva, sunt departe de acel punct luminos. Iata cum arata lista:

– sa-mi iau o pisica (am renuntat deocamdata la ideea de copil; de aceea un animalut cred ca ar ajuta);

– sa-mi iau carnetul de conducere

– sa-mi iau o masina (mica, eleganta, de doamne)

– sa incerc sa am o relatie de cuplu (cu X sau cu altcineva), incercand sa ignor ca sunt curva (in fond e un job ca oricare altul);

– sa-mi iau mai multe haine (de la branduri mai ales); banii se aduna multi si degeaba in conturi;

– sa fac Craciunul cu Merope si macar cu o parte din prietenii mei; ar fi primul Craciun cu adevarat frumos si calduros;

– sa ma rasfat atunci cand, lunar, imi iau 2 zile de pauza, din cauza menstrei: masaj, manichiura-pedichiura, seriale, carti bune etc.

Sunt hotarata sa-mi lipesc aceasta lista pe monitor si sa incep sa bifez una cate una dorintele; trebuie si vreau sa fac acest lucru, pentru binele meu interior. Voi incepe cu rasfatarea lunara.

Seara de poker (Chapter I)

Este clar! Prietenii mei vor sa ma cupleze. Au observat probabil ca nu am niciun iubit sau vreo alta companie masculina mai de lunga durata, asa ca si-au zis sa-mi faca un bine si sa umple apartamentul luxos, dar gol si rece, cu o prezenta ce ar trebui sa degaje afectiune de ambele parti.

Mi-am dat seama de noul status de „match-maker” al prietenilor mei atunci cand, aranjand intalnirea periodica pentru poker, Merope a devenit din ce in ce mai ingandurata, preocupata si evitanta. Parea stanjenita si nu prea avea chef sa vorbeasca si sa pregateasca acea intalnire. La insistentele mele a scapat cateva idei vagi, cum ca Otilia ar veni cu o prospatura, un tip foarte bine, dar care nu e chiar concubinul ei. De fapt, cica, Otilia este cu altcineva.

Totul a devenit clar cand au venit toti la mine, fiecare cu o veselie sugubeata pe fata si cu zambete pisichere care spuneau „nebuno!!!”. Otilia mi-a facut prezentarile cu X, un oarecare (nu mi-a spus nimic prezenta lui), mormaind ceva incert despre serviciul meu fictiv si foarte cetos. Fiind noua oameni, ne-am impartit in doua grupe de poker si am inceput obisnuitul ritual: carti, bani, glume proaste, porcoase si saratele, covrigei, bomboane.

Tipul m-a ochit toata seara, eu m-am purtat extrem de normal, doar aruncand din cand in cand priviri taiose, de otel, Otiliei si descumpanite lui Merope. Am intrat intr-o polemica destul de dura cu J. Knecht despre existentialismul in literatura: el era contrariat de viziunea „cerul este gol” a lui Sartre si de ideea actului liber a lui Gide; eu, din contra, incercam sa explic ca este vorba despre o viziune in arta si filosofie, si nu neaparat un stil de viata adoptat de acesti adepti (desi stiam ca lucrurile nu statusera chiar asa in acel inceput de secol).

Aceasta discutie l-a cam departat pe X, care s-a retras in balcon pentru o tigara de relaxare si de descretire a creierului prea simplu pentru a ingloba atatea noi informatii culturale intr-o jumatate de ora. Otilia, enervanta si pisaloaga, asa cum e ea uneori, m-a tot impins de la spate sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-am dat ochii peste cap si am insfacat o tigara, iesind dupa el in balconul cu masuta si scaune.

À suivre…

Cismigiu & Comp.

Contrar asteptarilor celor mai multi dintre oamenii pe care ii cunosc si care stiu ceea ce sunt si ceea ce fac, chiar am multi prieteni. Probabil pare foarte ciudat, in general curvele (mai ales cele profesioniste) nu au amici, sau, daca au, sunt toti numai din cercul industriei sexuale. Ei bine, povestea mea fiind un pic alta fata de restul, am reusit sa ascund adevarata mea natura de oamenii pe care ii stiu de atata timp si cu care inca ma inteleg extraordinar.

M-am cunoscut cu unii dintre ei in liceu, cu altii in facultate, cu majoritatea dezvoltand o relatie pe bancile Cismigiului (cat de cliseic, nu?). Sunt tipi si tipe, unii casatoriti, altii burlaci, unii deja bogati, desi tineri, altii inca visand la jobul perfect si traind in pseudo-mizerie. Cei mai multi sunt oameni cititi, ca si mine, (nu as suporta altfel, oricum zilnic am parte de inculti si agramati) si intretinem discutii lungi, interminabile, despre filosofie, literatura, pictura, pe acorduri de Bach sau, uneori, AC/DC. De multe ori ascultam Ravi Shankar, e intr-adevar extrem de relaxant si metafizic.

Am grupuri diferite; cu unii duc astfel de discutii, mancand home-made pizza (unul dintre ei este un bucatar EXCELENT si imi place sa-i pun bucataria mea la bataie), cu altii ma intalnesc pentru poker, jucat in toate felurile posibile, de la cel straight, la Texas Hold’em si pana la acea forma de poker (n-am idee cum se cheama) in care se pun cartile pe fata, in cinci coloane si se completeaza formand la fiecare coloana o mana completa de cinci carti, incercand sa faci cat mai multe figuri. Jucam la sange, suntem foarte seriosi; uneori vine cate cineva cu o varianta noua, o invatam si banii curg.

Bineinteles ca nimeni nu stie cu ce ma ocup; de cand m-am apucat de meseria asta veche de cand lumea, incerc sa-i tot aburesc cu un job fictiv de unde castig multi bani (asa explic cheltuielile mele obscene) care nici mie nu-mi este clar, apai lor. Doar Merope, prietena mea cea mai buna si care nu are for real numele asta, imi cunoaste toate adancurile batute de soarta. Insa nimeni nu intelege cum am ajuns de la literatura universala si comparata la un loc de munca obscur, unde sunt o anonima.

Daca ar sti ei ca numai anonima nu sunt pentru cei pe care ii servesc si pentru industria prin care ma plimb.

Norwegian Wood

Ieri au venit niste prieteni pe la mine si, in timp ce jucam poker, unul dintre ei a pus la CD player o “super-compilatie, oldies but goldies”; melodiile erau multe din tineretea mea (da, ma consider batrana si rebutata), insa numai una singura m-a deprimat atat de tare incat a trebuit sa inventez cliseica scuza de a merge la baie ca sa pot astfel plange in liniste. Era Norwegian Wood a lui Beatles si mi-a amintit de perioada aceea intr-adevar goldie cand aveam si eu un iubit si faceam sex zilnic, nebunesc, de mai multe ori pe zi, eu avand mereu orgasm multiplu.

Pe vremea aceea (aveam doar 18-21 de ani) eram o tanara studenta fericita si entuziasmata ca printesele din basme care isi gasesc Fetii-Frumosi. Stateam pe banca ascultand la I-podul lui celebra si superba melodie a lui Beatles si nu stiam altceva decat soarele strecurat printre crengile copacilor si ochii lui caprui ca boaba de cafea umezita de roua. In timp ce ma penetra mereu inchideam ochii si gemeam (nu fals si afon, ca acum) si numai la climax mi-i deschideam mari, verzi, lucitori si-l priveam disperata, parca simtind ca la un moment dat totul se va termina. Ultima data cand am facut sex nu am reusit sa am orgasm si, in timp ce el ma penetra ca un functionar atent si responsabil in munca, lacrimile imi curgeau fara sa inteleg o iota din toata scena. Bineinteles ca atunci nu stiam ca e ultima oara ca fac dragoste cu cineva, pe viata.

Norwegian Wood era melodia pe care o puneam cand mancam pizza, cand incercam sa adormim (dar nu puteam de surescitare), cand ne-am sarutat prima data si cand mi-a spus ca ma iubeste soptindu-mi la ureche si muscandu-ma usor. Sa o reaud acum este ca si cum as retrai despartirea crunta de el (ce a avut loc pe aceleasi acorduri McCartney-Lennon-iene). Dupa cinci ani de la terminarea relatiei (nu l-am mai vazut niciodata dupa acea zi), el inca reuseste sa trezeasca asemenea durere in mine.

In timp ce plangeam in baie mi-am dat seama cat imi doream in acel moment sa fac sex cu un client necunoscut, pe bani, fara sa fiu nevoita sa-i stiu toate problemele, complexele, frustrarile si angoasele. Am ajuns sa urasc oamenii tocmai pentru slabiciunile lor. Si pe mine ma urasc la fel de mult…