Seara de poker (Chapter II)

M-am asezat zambind seducator (deja nu ma mai amagesc, stiu ca atunci cand sunt singura cu un barbat trec imediat pe profilul curva) si aprinzand tigara cat mai elegant si feminin cu putinta. Am inceput sa vorbim despre vrute si nevrute, eu deviand de la subiectul serviciul meu, el incercand sa afle cat mai multe despre mine. Dupa ce am stins tigarile, ne-am ridicat in acelasi timp si ne-am aplecat capetele peste balcon, privind in jos.

M-a luat imperceptibil de sold si m-a tras langa el; m-a sarutat intens, respirand adanc si oftand de placere. Eu am ramas total lucida, cu ochii deschisi, privind fata ce acum avea porii mult mariti si deschisi; ii simteam mustata aspra deasupra buzelor si mirosul de parfum scump dar dat cam mult.

Restul serii a decurs normal, am pierdut la poker, am mancat mai mult decat voiam, am ascultat muzica si m-am certat cu Vineri ca inca nu mi-a trimis niste poze. Lumea a inceput sa plece rand pe rand si am ramas singura cu X care parea stanjenit de aceasta situatie (dar nu stiu de ce). Otilia, la plecare, mi-a facut cu ochiul zambind complice si foarte multimita de sine; probabil ne vedea deja casatoriti, cu doi plozi si un catelus de talie mica.

Ne-am asezat pe canapeaua lunga, bej, din piele si am continuat discutia, eu asteptand ca el sa mai faca vreun gest, sa-mi mai dea un sarut. Nu a facut nimic din toate acestea, desi se vedea ca era foarte excitat numai privindu-ma, asa ca m-am apropiat periculos de mult de el si l-am ademenit cu saruturi foarte usoare pe gat. Il simteam cum tremura si cum se fereste sa-mi puna mana pe picior, pe pulpa, apoi si mai sus.

A plecat de la mine asa cum a venit: eu am ramas total mirata si perplexa, cu ganduri sumbre si sucite, de curva consumata (ori e impotent, ori e virgin), iar el mi-a luat numarul de telefon si e-mailul, zicand ca ar vrea sa ne mai vedem. Nu stiu daca a mintit sau nu.

Jack Spintecatorul sau Sex acum ca si in anul 1888

Am (re)vazut “From hell” in principal pentru ca Johnny Depp este una dintre putinele mele slabiciuni (mereu ma masturbez privindu-l si ascultandu-i vocea sexy) si pentru ca mi s-a spus ca povestea lui de dragoste se leaga de o curva roscata (iar eu sunt si curva, si roscata natural). Am fost impresionata de cate asemanari exista intre acea lume si ceea ce se intampla astazi cu tarfele. In esenta, nimic nu s-a schimbat, doar ca sexul nu se mai face pe un drum mai mult cu pamant, decat cu pietre, ci pe sosele asfaltate si femeile nu mai au straturi si straturi de fuste, ci doar o singura fasie mica si stramta, din piele sau jeans.

Ma uitam la film si visam la o astfel de scapare din viata mea nebuloasa; un Fat-Frumos la fel de rapitor si de inteligent ca Depp vine si ma ia cu el, dupa un sarut plin de pasiune, intr-un colt de strada. Missus Mary Kelly aduce un pic cu mine, desi eu nu am acel aer de paysan care emana din actrita Heather Graham. Insa, inocenta din ochii si buzele ei se pot citi si pe fata mea care nu are nimic din ce ar trebui sa aiba o fata de dama de consumatie.

Insa, ceea ce m-a frapat cel mai rau a fost modul in care se tranzactiona sexul (atunci, in 1888, exact ca acum); eu personal am trait o experienta foarte asemanatoare cu cele din film; eram foarte la inceputurile carierei si imi petreceam veacul pe clasica-si-deja-fumata sosea de centura, stand sub podurile morbide, sordide, unde soarele parca nu lumineaza niciodata. Un tractorist s-a oprit si m-a fluierat fluturand niste bancnote in nasul meu ca momeala. Evident ca am acceptat si am fost infundata intr-un colt, tintuita de unul din pilonii podurilor.

Scena a fost la fel de dura si rece ca cele din film; tractoristul, putind a transpiratie de la o posta, mi-a ridicat un pic rochita scurta si doar a dat la o parte tanga rosii din dantela, rupti intr-o parte. In acest timp tot mormaia parca explicand gesturile pe care le face, de parca citea incet niste instructiuni. M-a tinut de gat in timp ce m-a penetrat mugind si scotand sunete similare celor care degusta o delicatesa si nu stiu ce inseamna sa o complimentezi fin pe bucatareasa.

Totul s-a terminat cu o ejaculare puternica si extrem de scarboasa si vascoasa, moment in care tractoristul s-a retras din mine si a lasat trei sferturi din sperma sa curga pe jos. Mi-a ranjit exact cum probabil facea Jack Spintecatorul cu victimele lui si mi-a tras lovitura de gratie: a aruncat banii pe jos, in balta uriasa de sperma, calcandu-i apoi in picioare cu satisfactie sadica, umplandu-i, deci, si de mocirla. Poate ar fi fost mai bine daca ma omora direct, ca Jack Spintecatorul. Oricum, pe dinauntru m-am simtit moarta din acel moment.