Gheisa de Bucuresti

Asa de tare m-a intristat filmul “Memoriile unei gheise” si atat de mult am simtit asemanarea cu acea lume din Orientul Indepartat, incat m-am intrebat daca nu sunt si eu, pana la urma, tot o gheisa de Bucuresti care doar are o impresie vaga cum ca ar fi libera. Precum Vishnu pe Oceanul de Lapte, care-si viseaza miile de vieti, confundandu-se cu ele si crezand ca este X si Y, cand el de fapt doar doarme, asa si eu cred ca sunt libera si ca pot face oricand, orice, in ciuda sculelor care intra si ies din mine constant, for many moons.

La fel precum Hatsumomo (de care ma simt cea mai apropiata, cu aceeasi rautate profunda, care insa la mine e adanc ingropata in spatele unui supraeu rigid), Sayuri sau Mameha, si eu ma asez pe patul alb, pregatit dinainte, privind cum peste mine se asaza o gorila de om, gata sa-si introduca sarpele in pestera mea. Seara trecuta am fost batuta de un client nou de-al meu, obligandu-ma sa-mi jur ca nu mai iau clienti noi (poate doar recomandati de alti vechi clienti de-ai mei).

Am ajuns la el si am fost surprinsa de incrancenarea de pe figura lui, cu ochii adanciti foarte mult in orbite si gura inclestata. S-a suit foarte repede pe mine, injurand ca la usa cortului. A inceput sa si-o bage in mine agresiv, impingandu-se mai mult decat posibil in vaginul meu. Totul a fost tolerabil pana cand m-a intors pe burta, penetrandu-ma pe la spate si lovindu-ma peste fese. Loviturile au devenit repetate si puternice, moment in care am ridicat tonul, zicand s-o lase mai moale. “Ce comentezi, tarfa jegoasa?” mi-a intors-o imediat, sucindu-ma cu fata spre el; m-a imobilizat de pat, fiind cu penisul tumefiat si erect inca in mine si a inceput sa-mi traga palme peste fata.

M-am ingrozit si am vazut in fata ochilor scena incendiului din filmul mai sus amintit; in mine era un incendiu de ura, repulsie, revolta, frica, deprimare si peste toate infiorarea la ideea ca ma voi alege cu un (alt) ochi vanat. Am inceput sa tip si sa ma zvarcolesc sub greutatea lui. Imi urla sa tac, in timp ce continua sa ma palmuiasca si sa mi-o traga. Simteam cum totul se zgaltaie sub mine, sub presiunea genitalelor lui. Am intins mana in nestire, undeva langa mine si am pus mana pe ceva tare (era un toc de ochelari). I-am tras una in cap, incercand rapid sa scap. Chiar inainte de a ajunge la usa, m-a prins, m-a trantit pe jos si a continuat sa ma violeze, transpirat, transpus, privindu-mi vaginul si departandu-mi labiile.

Am reusit cu greu sa scap, tragandu-i un pumn (am o mare vanataie) si luandu-i din portofel suma necesara pentru serviciile prestate + 50% pentru avariile suplimentare.

Ochiul vanat

Putini sunt cei care inteleg cu adevarat ce inseamna sa ai un ochi vanat. Pentru 90% din lume, acest lucru pare un fel de thriller de la TV la care exclami amuzat si excited “You go, girl!”. Numai dupa ce te-ai ales cu un astfel de stigmat, poti intelege cat de degradant si de umilitor este. Sunt constienta ca in tara asta sunt destule femei batute de soti si ca multe curve primesc astfel de lovituri sub centura de la pestii lor. In timp ce pe cele din urma le inteleg si empatizez cu ele, la primele situatia sta un pic altfel, pentru ca sotii violenti evita in general zonele extrem de vizibile, tocmai din dorinta de aparare si de pastrare a sacului de box langa ei. Daca ar da la ochi, oamenii s-ar prinde si ar putea interveni.

Ca si tarfa, totul incepe dupa o noapte in care ai schimbat cate 5-6 tipi (uneori trebuie sa iti prezinti orificiile mai multor barbati in acelasi timp) si nu ai dormit deloc. Ochii iti sunt deja umflati de la oboseala si plans, inconjurati de cerculete vinete de la lipsa somnului; ajungi in apartamentul pestelui si incerci sa te odihnesti, dar cam in acelasi timp se intoarce si el. Il auzi cum tipa de cum deschide usa si sangele incepe sa ti se raceasca in artere. Mainile te furnica si alergi repede in cea mai indepartata camera din apartament.

Bineinteles ca vine dupa tine injurand mai ceva ca birjarii interbelici si izbind o sticla de whiskey ieftin de perete. Da buzna in camera si te ridica de par, ignorand total strigatele tale disperate de frica si durere. Betia i se citeste in ochii tulburi, cu o pielita cetoasa pe cornee, si i-o mirosi prin toti porii pielii umede de o transpiratie lesioasa, densa. Iti trage doua palme, nu prea tari, e atent cu tine, sa nu te raneasca prea mult ca apoi sa nu mai poti munci, si te lipeste de perete, tintind la ochiul tau. Da, la inceput ii este greu sa tina linia dreapta spre fata, insa din cateva incercari reuseste. Dupa ce ai cazut pe jos jumatate moarta, se arunca pe pat si adoarme instantaneu.

In acel moment, plansul nu mai ajuta la nimic. Nici faptul ca celelalte fete de consumatie vin cu o compresa rece si nici ideea ca dupa ce el va vedea semnul lasat iti va inmana trei lei pentru a te imbuna si a-ti lua fatidicul cheeseburger. Esti degradata, nu mai ai nume, esti o vita, o unealta cu un numar-serie, exact ca evreii de la Auschwitz. Doua zile nu mai vezi cu ochiul acela, apoi se face un pic lumina, dar e nebulos totul inca… Singurul gand care iti trece in acel scurt moment dintre adormirea lui si ajutorul primit de la celelalte fete este sub forma unei imagini in care zapada se topeste de fereastra calda a caminului parintesc, in timp ce tu razi scriindu-ti numele pe geamul aburit.